Tai Chi

tai chi

Ce este Tai Chi?

Taijiquan (太极拳), sau Tai Chi, poate fi tradus ca Pumnul Marii Limite sau Pumnul Supremei Perfecțiuni. Dincolo de mișcări rigide și bruște, dincolo de a atinge un scop, Taijiquan ne oferă o clipă de introspecție, o clipă de a veni în contact și de a ne cunoaște propriul corp, pe care de altfel, de multe ori îl ignorăm cu bună știință. Prin mișcările lente și fluide specifice acestei arte marțiale combinate cu respirația atentă și naturală  și o stare de relaxare la nivel muscular și mental, putem aduce mintea în prezent, putem deveni mai conștienți de procesele care au loc în corpul nostru și toate acestea pentru a obține o stare de sănătate optimă.

Relaxarea – cuvântul cheie pentru practicarea Tai Chi

Unul dintre conceptele principale ce stau la baza Taijiquan este relaxarea (松). Starea de relaxare creeată nu poate fi explicată în cuvinte, ea trebuie adusă în corp și minte pentru a fi exprimată în mișcare.

Relaxarea la nivel fizic ne eliberează de rigiditate și mișcări dure. Relaxarea se integrează în postură și mișcările încep să curgă, corpul devine mai fluid precum o curgere de apă. Song nu este o stare de moliciune pasivă, ci o relaxare activă.

Relaxarea la nivel mintal eliberează minte de condiționări egoiste, de bariere și prejudecăți, lăsând golul necesar pentru a accepta și a transforma. Aici deja se ajunge la un echilibru mintal ce are rolul unei veritabile terapii.

Relaxare la nivel spiritual este deja golirea totală de sine, de propriul ego, pentru a permite conectarea la Sursa tuturor lucrurilor, la comuniunea cu Universul au Dao, ceea ce este un deziderat al căutărilor spirituale universale, dincolo de tradiții și religii.

Plecând de la aceste idei, în cadrul cursului de Taijiquan vom studia forme simple de țăruș 桩, care executate corect duc la întinderea coloanei vertebrale și la o postură corectă. Postura corectă trebuie menținută pe tot parcursul exercițiului.

După însușirea posturii la nivel static, vom trece la mișcări simple în care vom include coordoanrea dintre mâini și picioare și folosirea corpului ca un tot unitar. Fiecare mișcare trebuie făcută din tot corpul păstrând în același timp starea de relaxare. Chinezii spun că mișcările din Taiji trebuie să fie cursive și fără oprire ca și cum ai desfășura mătasea de pe un vierme de mătase. Orice mișcare bruscă poate duce la ruperea firului de mătase. Acest lucru se poate realiza doar dintr-o postură corectă și o relaxare la nivel fizic și mental.

Chiar de la început vom începe să înțelegem noțiunea de plin și vid, noțiuni ce sunt esențiale în Taijiquan. Vom urmări conștientizarea mișcării și a nemișcării, a tensiunii și a relaxării, aspecte ce duc la aprofundarea celor două forțe complementare yin / yang.

Treptat, odată cu deprinderea mișcărilor și respectarea celor 3 armonii externe, mâna se mișcă odată cu piciorul, genunchiul se mișcă odată cu cotul și umărul se mișcă odată cu bazinul, vom trece la învățarea de forme simple.

Cum se practică Tai Chi?

Formele vor avea incluse în ele principiile Taijiquan-ului. Ele sunt în număr de 13, însă 4 dintre ele sunt de bază, celelalte decurgând din stăpânirea celor 4 de bază.

Formele de bază sunt:

  1. Forța elastică de respingere
  2. Absorbția
  3. Presarea
  4. Împingerea

Accentul se va pune pe senzațiile interne asociate cu respirația, ceea ce devine o practică internă în sine, mintea fiind în proporție de 90% întoarsă către interior și doar 10% spre exterior.

Toate exercițiile se vor face ulterior și cu partener pentru verificarea corectitudinii execuției mișcărilor, a relaxării și a coordonării intersegmentare.

Aplicațiile marțiale sunt opționale și le voi aborda în măsura în care există oameni interesați de acest lucru, însă nu înainte de a stăpâni relaxarea și principiile Taiji făcute singur, fără partener.

După cursul de Taijiquan, cursantul ar trebui să obțină o stare de de energizare, de echilibru interior, de fluiditate de senzația că iși simte corpul ”altfel”. Beneficiile asupra sănătății sunt enorme, ducând la o îmbunătățire a circulației sangvine, o stimulare a ritmului cardiac, implicarea sistemului respirator și neuromuscular, îmbunătățire a flexibilității și o mărire a mobilității articulare.

Se învață și aspecte mai profunde ale practicării Tai Chi, cum ar fi respirația asociată cu concentrarea minții pe anumite puncte de pe meridiane și deschiderea acestora în vederea potențării fluxului de energie qi în organism, realizarea Micului și Marelui Circuit Ceresc, respirația inversă abdominală, ce se crede că poate duce la inversarea proceselor din organism și întârzierea îmbătrânirii și păstrarea vitalității și chiar exerciții simple de Neidan sau meditație daoistă etc. Totul pornește de la o postură și o minte relaxată.

Specialistul Tai Chi de la Morningstar

sebastian micu

Sebastian Micu este instructor Fitness autorizat  cu diplomă obținută în anul 2014. Practică Ninjutsu, Taijiquan, Qigong ca parte a culturii asiatice și ca o modalitate de dezvoltare printr-un anumit tip de mișcare, dar și ca terapie energetică pentru corp, minte si suflet, atingând și aplicatiile martiale ale sistemelor. Bogată experiență în practicarea si predarea artelor marțiale – a participat la numeroae seminarii nationale si internationale. Inițiat în Reiki pe sistemele Gendai Reiki Ryoho (nivelul al II-lea) cat si pe Komyo Reiki Kai (nivelul al II-lea), din 2005 până în prezent. A participat la numeroase seminarii si ateliere de reiki cu maeștrii din strainatate.

Toate drepturile rezervate. Politica de securitate a datelor
Realizat de Twisted Design