Fundația unei vieți echilibrate – Yama and Niyama. Curs de meditație cu Didi Ananda Mainjiira
În august și septembrie, la Centrul Morningstar avem o invitată specială, Didi Ananada Mainjiira, acarya al școlii Ananda Marga și instructor certificat de yoga.
În fiecare miercuri, Didi va susține un curs de meditație a cărui tematică generală este Fundația unei vieți echilibrate – Yama și Niyama.
Cursurile vor începe cu o scurtă întroducere în meditația mantra, urmate de o sesiune de incantații (kiirtan), o scurtă meditație în tăcere, încheindu-se cu o discuție tematică interactivă.
Yoga este mai mult decât o serie de exerciții fizice – este un set de practici pentru o viață echilibrată, care facilitează canalizarea energiei fizice și mentale pentru înălțarea spirituală. Fundația acestui sistem este reprezentată de un set de pricipii etice numite Yama și Niyama, care ajută la dezvoltarea unei relații pozitive cu lumea înconjurătoare și a unei vieți interioare bogate.
Primul curs va explora principiul “Ahimsa” – bunăvoința în acțiuni. Cunoscută în mod curent ca filosofia non-violenței, Ananda Marga aprofundează aplicațiile practice ale acestui principiu. Didi va explica subiectul cursanților apoi îî va încuraja să găsească propriile exemple practice și aplicații în viața de zi cu zi, în cadrul unei discuții interactive.
Despre instructor:
Didi Ananda Mainjiira este acarya (învățător spiritual) al școlii Ananda Marga din 1996. Originară din Brazilia, a lucrat în țări precum Germania, Finlanda, Polonia, Paraguay, România, Portugalia. Este instructor yoga certificat de Yoga Alliance.
Limba de predare a cursurilor este engleza. Didi preferă metoda practică experiențială, oferind cursuri simple și accesibile, adaptate gradului de flexibilitate și experiență al participanților.
În prezent, ea își desfășoară activitatea în comunitatea spirituală Ananda Kalyanii din Covilha, Portugalia, și este instructorul invitat pentru a susține o serie specială de cursuri la Centrul Morningstar în August și Septembrie.
Preț:
30 RON / ședință
Pentru a afla programul următoarelor activități de la Morningstar, accesati Calendarul de Evenimente