Cum sa eviti accidentarile cand practici Yoga
Capitol din cartea “Sacred Body, Sacred Spirit” de Ramesh Bjonnes
O amica de-a mea a mentionat recent pe pagina personala de Facebook ca practica yoga. Spre surprinderea ei, a primit un raspuns destul de agresiv de la o prietena care spunea ca in urma unei sedinte de Power yoga, s-a accidentat destul de grav. Nu e de mirare ca in urma evenimentului neplacut, cea din urma s-a lasat de practicarea yoga si acum incurajeaza si alte persoane sa abandoneze acest fel de exercitii ”periculoase”.
Intr-adevar, practicarea yoga in general poate duce uneori la accidentari. Carol Krucoff relata in Yoga Journal ca un numar din ce in ce mai mare de persoane sufera accidente in urma practicarii yoga. Chiar si firmele de asigurari platesc sume in crestere pe acest fel de probleme. Krucoff este una dintre multele victime ale practicarii yoga. Aceasta spune ca ”a simtit cum i-a plesnit tendonul de la genunchi” in urma practicarii Utthita Padangusthanasa (O postura ce presupune intinderea mainii catre degetul mare de la picior).
”Ranile la genunchi se vindeca foarte incet”, spunea, ”iar a mea a necesitat multa odiihna si terapie intensiva. Mi-a luat mai mult de sase luni sa reusesc sa alerg din nou si mai mult de un an incat sa pot sa-mi pot intinde piciorul pentru postura ce presupune intinderea mainii catre talpa.”
Cu toate ca accidentarile din timpul practicarii exercitiilor yoga sunt mai rare decat cele din timpul ciclismului sau fotbalului, spre exemplu, acestea se intampla ocazional si e important sa avem mare grija in timpul exercitiilor. Uite cateva sfaturi pentru a preveni accidentarile:
1. Mai incet e mai sigur. Practica exercitiile gentil, in special la inceput, si coordonand miscarile cu respiratia. Traducerea cuvantului ”asana” este, in fond, ”postura usoara si confortabila”.
Masand usor diferitele glande endocrine din corp, posturile yoga aduc echilibru intre chakre si secretiile hormonale ale organelor. Aceste glande sunt prostata si perineul, testiculele, ovarele, glandele suprarenale, pancreasul, timusul, paratiroida, tiroida, glanda pituitara si epifiza, si in general toate glandele care cand au secretii hormonale echilibrate, au efecte pozitive asupra confitiei fizice, starii mentale si spirituale.
Practicarea yoga prea energic sau prea brutal poate sa nu-ti ofere aceleasi beneficii fizice, mentale si spirituale ca practicarea pozitiilor usor si in armonie cu respiratia.
2. Combina yoga cu practicarea meditatiei. Posturile yoga sunt de doua feluri: 1. Cele destinate in special sanatatii fizice si mentale si au in plan secundar dezvoltarea spirituala, si 2. Cele destinate in special dezvoltarii spirituale. In concluzie, multe dintre posturile yoga nu au fost destinate numai corpului si dezvoltarii acestuia, ci si pentru dezvoltarea mintii si a spiritualitatii.
Este, conform Anandamurti si a altor profesori Tantra, esential pentru o optima dezvoltare fizica, mentala si spirituala imbinarea practicarii exercitiilor yoga cu practicarea meditatiei. Este scris in scripturile Tantrice ca exercitiile yoga (Hatha Yoga) ar trebui alternate cu meditatia (Raja Yoga).
3. Asculta-ti corpul. Durerile sunt un semn bun ca ar trebui sa te opresti. Respira mai adanc si incearca sa fii mai bland. Daca incerci prea tare s-ar putea sa te accidentezi.
4. Yoga nu e un sport competitiv. Dandu-te mare s-ar putea sa-ti aduca si o accidentare pe langa un ego marit. Si vorbim de accidentari serioase. Uite un sfat intelept din partea lui Carol Krucoff: ”Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa te dai mare in timpul exercitiilor yoga.” Asadar, nu te lasa prada presiunii sau insistentei profesorului de yoga care incearca sa te convinga sa faci exercitii imposibile mai ales cand stii ca nu esti capabil inca de asa ceva. S-ar putea sa te trezesti cu o cazatura pe spate sau direct la medic.
5. Alege-ti un profesor cu experienta. Rezultatul popularitatii in crestere a yoga este un numar insufiecient de profesori de calitate si angajarea in centre a unor instructori fara experienta necesara postului respectiv. ”Chiar si absolventii de cursuri de yoga de cele mai multe ori ies fara suficienta experienta”, scris Krucoff. Intr-adevar, combinatia de student nou si instructor neexperimentat poate fi destul de periculoasa si poate duce la accidentari.
6. Cunoaste-ti punctele slabe. Partea lombara, genunchii si gatul sunt partile corpului unde te poti accidenta cel mai des. Daca nu faci niciodata miscare, cu siguranta nu este recomandat sa incerci la prima sedinta de Yoga sa stai in pozitie lotus sau sa stai in cap.
7. Accidentele se intampla. Mi-am distrus meniscul in timp ce stateam in picioare in masina pick-up a unui prieten dupa ce am cazut la pornirea acesteaia. Pentru o perioada lunga de timp am resimtit dureri cand stateam in pozitie de meditatie. Aprofundat in propria minte, nu am dat importanta neplacerilor cauzate de dureri, cand, intr-o zi m-am aplecat sa iau ceva de jos si mi-a sarit genunchiul. Durerea a fost de nesuportant, iar vindecarea a durat o perioada foarte mare de timp. Timp de doi ani nu am reusit sa imi practic in totalitate asanele si nici nu puteam sa stau in siddhansana (semi-lotus) in timpul meditatiei.
Corpul ni se schimba o data cu varsta. Cateodata nu dormim cum trebuie, sau mai sarim sedinte de yoga si ne scade flexibilitatea. Dintr-o data ceva in corp face ”poc”. Asadar, inca o data, asculta-ti corpul. Asculta-l cu grija si trateaza-l cu blandete. Fiecare asana la timpul ei. Si tine cont, nu faci yoga decat pentru dezvoltatea propriului corp, a mintii si a spiritualitatii.
Poti comanda cartea lui Ramesh Bjonnes AICI!