O Poveste Vindecatoare pe Saptamana

articol de Magda Zambet – director Gradinita Rasarit

Se consideră că prin artă copilul se descoperă, se formează si se exprimă.

Arta, prin formele ei (teatru, muzică, pictură, dans) constituie o modalitate de exprimare artistică şi un prilej de punere în valoare a copilului.

Arta e un mijloc de construire a personalităţii, permite o conectare cu sine însuşi, dezvoltă capacitatea de expresie şi comunicare în relaţiile interumane.

Tehnicile de terapie creativă, de terapie prin artă, îl ajută pe copil să se înţeleagă pe sine, să se elibereze de anxietăţile acumulate, de tensiuni şi să dezvolte abilităţi de comunicare şi inserţie socială, facilitând elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor.

Tehnici creative utilizate în lucrul cu copilul

1. Desenul şi pictura

Primul studiu despre desenele copiilor datează de acum 60 de ani şi îi este asociat numele de Luquet. De atunci interesul pentru desenele copiilor este din ce în ce mai mare.

Scopul în lucrul cu desenul este de a ajuta copilul să devină conştient de sine şi de existenţa sa în lume. Desenele şi picturile pot fi utilizate în multiple moduri şi cu multiple obiective. Prin desen şi pictură copilul îşi exprimă sentimentele, trăirile, nevoile, se exprimă pe sine însăşi şi îşi descoperă astfel identitatea. Pictura, ca şi desenul, este un joc, un dialog între copil şi adult, este un mijloc de comunicare. În desenul său “povesteşte” grafic, fără ca aceasta să includă în mod necesar şi cuvinte. Desenul copilului este un veritabil limbaj” (Davido).

Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să povestească cele întâmplate, să scoată la iveală scene din viaţa sa, pe care nu le poate exprima în cuvinte. Povestea desenată de copil relevă foarte clar trăirile, sentimentele copilului.

Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:

• ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenţei cu ajutorul desenelor;

• ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului şi al comunicării în general;

• ca mijloc de explorare al afectivităţii copilului;

• ca mijloc de cunoaştere al propriului corp şi al orientării în spaţiu.

Un desen, de unul singur, nu poate revela totul. Nu trebuie să ne încredem în concluziile pripite trase dintr-un singur desen pe al cărui autor nu-l cunoaştem destul de bine. Interpretarea desenelor trebuie făcută de către specialişti, deoarece această muncă necesită cunoştinţe aprofundate. Un singur desen nu este suficient pentru a pune un diagnostic, el trebuie situat în contextul socio-cultural al copilului şi corelat cu o mulţime de alţi factori. Dacă prin desen şi pictură în cele mai multe cazuri şcoala încearcă să dezvolte abilităţile de reproducere şi reprezentare a obiectelor, în cadrul atelierelor de tehnici creative încercăm să formăm un limbaj simbolic care nu se concretizează numai prin limbajul verbal ci prin formularea unor senzaţii. Imaginaţia şi creativitatea copilului se vor dezvolta fără constrângeri exterioare. Dacă la început copilul desenează sau pictează imagini din lumea exterioară, cu timpul se va îndrepta treptat, treptat spre lumea sa interioară.

Un tablou singur, este o stare, pentru a-l putea înţelege pe copil este bine să-l urmărim în timp.

Prin desen şi pictură copilul se eliberează, îşi exprimă atât senzaţiile vechi cât şi pe cele noi, se înţelege şi se transformă. Odată ce stăpâneşte acest limbaj, copilul este capabil să formuleze orice, nimic nu mai rămâne ascuns înăuntru şi în exterior.

2. Modelajul

Modelajul în lut, plastilină, cocă de făină şi apă, este o modalitate în care copilul îşi spune povestea atât prin figurinele modelate cât şi prin cuvintele, expresiile verbale care acompaniază activitatea de modelaj a copilului. Exerciţiul cu lut oferă copilului atât o experienţă tactilă, cât şi una kinestezică. Adesea copiii care nu-şi cunosc sentimentele nu-şi exersează nici simţurile. Lutul le oferă astfel o punte între simţuri şi sentimente. Figurinele tridimensionale create pot debloca şi facilita comunicarea verbală a copilului despre cele petrecute şi despre trăirile lui. De exemplu, în prima fază a modelajului, lutul poate deveni un pretext şi un suport al comunicării. La început, copilul ar putea refuza să pună mâna pe lut, deoarece acesta seamănă cu noroiul sau cu nămolul.

Ne va privi la început cum ne place să ne murdărim, iar la invitaţia de a participa şi el, e posibil să primim un refuz deoarece nu are voie sau nu vrea să se murdărească. În aceste situaţii există o legătură între compulsia copilului de a se murdări şi problemele lui emoţionale. Este bine să nu-i obligăm şi să utilizăm alte materiale înaintea lutului, lutul fiind introdus treptat în joc. În timp, curiozitatea îl va împinge să încerce şi el senzaţiile date de atingerea materialului maleabil. Abia atunci, vom putea începe să lucrăm împreună la transformarea materialului amorf.

3. Colajul

Se realizează prin ataşarea mai multor materiale: hârtie, materiale textile, piele, plastic, imagini din reviste, orice material uşor şi cu o suprafaţă cât de cât plată. Aceste îmbinări se realizează cu un anumit scop, crearea unei imagini, a unui tablou etc. Este o metodă prin care se stimulează creativitatea copilului, dexteritatea manuală, orientarea spaţială, atenţia şi nu în ultimul rând comunicarea.

4. Teatrul

Este o tehnică de eliberare a tensiunilor, dar şi de clarificare a propriei stări de confuzie şi durere a copilului care joacă, dă viaţă unui anumit personaj, într-o anumită situaţie. Copilul îşi joacă de fapt propria experienţă cu înţelesurile şi trăirile ei.

Cuvintele, limbajul verbal dau de multe ori ocazia unor neînţelegeri, au o valoare superficială, în timp ce simbolul este înţeles şi asimilat în esenţa sa. O simbolizare are un efect mult mai mare asupra psihicului, iar în lucrul cu copilul impactul şi rezultatele ce decurg din simbolizare sunt considerabile. Putem observa un fenomen foarte interesant: în cazul bâlbâielii, atunci când copilul vorbeşte prin păpuşă sau marionetă, păpuşa vorbeşte adesea fără nici un fel de blocaj.

Punerea în scenă a unui rol atrage atenţia atât asupra limbajului verbal cât şi asupra tuturor gesturilor şi comportamentelor care sugerau o intenţie sau o mişcare internă. Ceea ce nu se poate verbaliza se poate transmite prin gesturi, mimică.

Această tehnică presupune rejucarea unor scene din viaţa participanţilor la joc sau alte scenarii inventate, piese de teatru sau povestiri.

5. Basmele şi povestirile terapeutice

Basmele fac parte din viaţa noastră. Sunt reprezentări ale vieţii în forme fantastice, unde, de obicei, binele învinge răul. Basmele sunt deseori utilizate în terapia copilului şi nu numai. Ele sunt unice ca formă artistică şi literară şi perfect înţelese de copil. Fiecare copil va extrage înţelesuri diferite din basm, în funcţie de nevoile lui, de interesele, dorinţele, aşteptările din acel moment. Basmul este o istorisire în care fiinţe sau obiecte înzestrate cu forţe supranaturale, reprezentând binele şi răul, luptă pentru sau împotriva fericirii unor personaje.

Basmele ating emoţii universale de bază: dragoste, ură, teamă, furie, singurătate, izolare, lipsă de valoare şi de privare. |n terapie trebuie privit ca un instrument de comunicare, deoarece el creează beneficiarului o bază de identificare, protejându-l. Mesajele pozitive prezentate în basm sunt utile tuturor celor care-l ascultă, mai ales, mesajele de deschidere, de încurajare, de iubire, de dreptate.

Basmele populare conţin, pe lângă modelul cultural al locului de baştină şi referinţele comportamentale caracteristice locului. Vorbim despre basmul popular, tradiţional, care vine din negura timpurilor, impregnat cu experienţa de viaţă a numeroaselor generaţii prin care ni s-au transmis aceste eşantioane de înţelepciune. În aceste basme descoperim toată gama de dificultăţi pe care o fiinţă umană le întâlneşte şi toate referinţele legate de condiţia umană. Găsim totul într-o formă încărcată de imagini şi simboluri pe care copilul le înţelege în toată profunzimea lor, fără a fi însă conştient de aceasta.

Fiecare înţelege lumea după sine însuşi, pentru că există diferite niveluri de cunoaştere. Prin poveste, copilul se confruntă cu probleme prezentate într-o nouă viziune şi cu ajutorul soluţiilor prezentate în poveste, se poate găsi o soluţie pentru ieşirea din blocajul apărut în viaţa personală. Povestea nu e niciodată o soluţie impusă, ci arată o evoluţie posibilă.

Pe de altă parte, povestea depăşeşte realitatea, nu se limitează niciodată doar la lumea reală, încadrată în limitele percepute de simţurile noastre, ci există un balans continuu între ficţiune şi realitate.

Povestea sau basmele nu pun sub semnul întrebării viaţa, nu există sinucideri, cale de fugă din faţa responsabilităţilor vieţii. Există doar noţiune de drum al vieţii pe care fiecare din noi îl are de găsit şi de urmat, cu toate bucuriile sau obstacolele, urcuşuri sau coborâşuri, alegeri care nouă ni se par corecte, fără de care ne-am pierde într-o “pădure de monştri” sau am fi “transformaţi în stană de piatră (blocaţi)”.

6. Marionetele

Orice obiect pe care îl investim cu viaţă poate deveni o marionetă sau o păpuşă. O bucată de cârpă, propria noastră mână sau o bucată de plastilină: iată un personaj care poate vorbi, reacţiona, poate trăi. Crearea unei marionete poate fi o adevărată construcţie sau reconstrucţie a sinelui interior. Am putea astfel păstra viu copilul interior al fiecăruia din noi, iar acest lucru nu e rezervat doar copiilor.

Rolul pe care îl ocupă marioneta faţa de copil poate fi examinat din două unghiuri:

• copilul este un spectator care percepe senzaţii, care, la rândul lor, vor implica emoţii şi reflecţii;

• copilul este un creator şi un animator care se exprimă prin intermediul teatrului de animaţie.

Când copilul este faţă în faţă cu marioneta putem vorbi despre un exerciţiu de îmbogăţire creativă, prin crearea şi animarea propriilor marionete şi prezentarea acestei realizări nu într-un spectacol, ci ca formă de recompensă şi exprimare a lumii sale interioare într-un cadru familial sau între prieteni. Alegerea tipului de marionetă/păpuşă utilizată pentru final se va face în funcţie de abilităţile descoperite de-a lungul întregii perioade de lucru. Important va fi drumul pe care îl parcurge copilul, iar scopul final nu e spectacolul, ci universul care se deschide pentru copil. Crearea unei marionete şi realizarea unui spectacol îl va ajuta pe copil să se autoaprecieze şi să işi rafineze gusturile estetice. Jocul şi animarea marionetei stimulează creativitatea. Doar când copilul îşi va asuma apartenenţa păpuşii create de el şi care îl reprezintă în faţa celorlalţi, putem spune că există un personaj păpuşă-copil.

7. Dansul şi mişcarea creativă

Dansul este o modalitate de exprimare a trăirilor şi, deci, de abordare terapeutică a copilului victimă. Dansul, ca şi desenul sau modelajul, este o modalitate de comunicare care-l face pe copil să se simtă în siguranţă, diminuându-i anxietatea. Este un procedeu prin care ajutăm copilul să-şi recâştige propriul corp, să-şi cunoască mai bine corpul şi să se simtă confortabil în el. Absorbit de dans, copilul îşi poate expune toate sentimentele şi îşi poate lăsa libere resentimentele.

Prin mişcare şi dans lumea interioară a fiecărei persoane devine tangibilă… această tehnică creează un mediu securizant, în care sentimentele pot fi exprimate şi comunicate în siguranţă” (Payne).

Terapia prin dans pleacă de la ideea în care corpul este reprezentarea sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana respectivă faţă de propriul corp, şi modul în care îşi utilizează corpul în repaus şi în mişcare, sunt expresia lumii sale interioare.

8. Muzica

Muzicoterapia devine în secolul XIX, mai ales în ţări ca Anglia, USA şi Argentina, o terapie ce tinde să realizeze mai multe obiective: scăderea anxietăţii, revenirea intereselor şi gustului pentru viaţă, ameliorarea relaţiilor afective, în special, cu cei din jur.

Cele mai cunoscute forme de muzicoterapie sunt:

• audierea pasivă: ascultarea anumitor bucăţi muzicale constituite ca o terapie;

• audierea activă: ascultarea de bucăţi muzicale şi analizarea sentimentelor provocate de acestea asupra pacientului;

• interpretarea: pacientul interpretează melodii pentru a-şi ameliora anumite stări, probleme de sănătate (în acest caz este nevoie ca beneficiarul să aibă cunoştinţe muzicale de bază);

• creaţia muzicală: compoziţia muzicală este o tehnică terapeutică foarte importantă şi presupune, de asemenea cunoştinţe muzicale.

Muzica şi bătăile ritmice sunt forme vechi de comunicare şi exprimare. Wagner afirmă că “acolo unde sfârşeşte puterea cuvântului, începe muzica”.

Ca şi obiective urmărite putem enumera: realizarea unei stări de relaxare, destindere, provocarea unor reacţii emoţionale care pot fi exploatate terapeutic, stimularea tuturor elementelor pozitive ale individului, ameliorarea relaţiilor de comunicare cu cei din jur, stimularea imaginaţiei şi a creativităţii, stimularea funcţiilor motorii şi senzoriale diminuate din diferite motive, realizarea unei capacităţi de exprimare verbală, construirea unor punţi de legătură între indivizi, rezistenţa la stres.

Muzica poate fi utilizată în mai multe moduri. Poate fi ascultată de copil în timp ce desfăşoară alte activităţi. Apoi putem cere copiilor să deseneze linii, umbre, simboluri, culori fiind inspiraţi de muzica pe care o ascultă. Pot fi antrenaţi în mişcare în ritmul muzicii.

Piesele clasice sunt foarte indicate pentru conştientizarea sentimentelor şi evocarea stărilor şi imaginilor. Copiilor le place foarte mult să se mişte în ritmul muzicii, dar şi să cânte la instrumente muzicale. A le oferi o paletă cât mai largă de instrumente înseamnă a le da posibilitatea de a-şi exprima sentimentele, trăirile, dorinţele. Puteţi forma un grup de copii care să cânte la diverse instrumente, să-i înregistraţi şi apoi să se asculte. Se va dezvolta astfel capacitatea de lucru în echipă, de cooperare în grup. A asculta o muzică adecvată stării emoţionale din acel moment poate avea un rol autovindecător. Automuzicoterapia are efecte atât asupra stării afectiv-emoţionale cât şi asupra spontaneităţii şi creativităţii beneficiarului. De asemenea, muzica poate fi folosită ca şi antidot pentru ieşirea din starea emoţională negativă, de tristeţe. Important este ca cel care foloseşte aceste tehnici că cunoască starea pacientului şi să coreleze nevoile lui cu muzica folosită. Prin muzică putem antrena în noi forţe latente, existente, dar care încă nu au fost descoperite. De altfel, şi numai ascultând muzică este posibil ca o fiinţă umană să poată fi creativă, ca ascultător.

Muzica stimulează memoria şi poate avea un efect anti-durere. Principala valoare terapeutică a muzicoterapiei rezultă din influenţa sa asupra diferitelor emoţii. De fapt, influenţând anumite emoţii, muzica are capacitatea de a stimula sau diminua anumite funcţii ale organismului (metabolismul, tensiunea şi pulsul, contracţiile musculare, ritmul respirator şi secreţia anumitor hormoni).

Centrul Morningstar va invita la Atelierul de creatie artistica, condus de Magda Zambet – director educational la Gradinita Rasarit Bucuresti.
Adresat copiilor intre 4 si 8 ani.

Verificati Calendarul nostru pentru a vedea cand are loc urmatorul curs sau alte evenimente similare.

Va asteptam!