Meditația: căutarea propriului Eu
de Dada Jyotirupananda
Primii pași către spiritualitate
Fiecare din noi vrea să reușească. Deseori asociem succesul cu factori extrem de tangibili, precum o slujbă, o mașină sau un partener de căsătorie. Totuși, deși aceste lucruri pot măsura un anume tip de succes, ele nu te ajută cu nimic în a măsura pacea interioară și fericirea. Aceste lucruri tangibile pot ajuta la sentimentul de fericire personală, dar ele în sine nu pot crea fericire.
Unele calități admirabile sunt, bineînțeles, asociate cu succesul: munca asiduă, disciplina, responsabilitatea, spiritul de echipă, educația înaltă, încrederea de sine și multe altele. Dar, pentru fiecare poveste despre cum munca neobosită sau educația au facilitat drumul cuiva către succes, avem o altă poveste a cuiva care nu reușește să slăbească, a altcuiva care merge la terapie în fiecare săptămână (pentru câți ani până acum?) sau a altcuiva care se află la cea de-a treia căsătorie.
Avem, de asemenea, și situația în care persoane au aceste calități admirabile, dar suferă și de probleme emoționale. Stephen Covey citează: ”Câteodată mă întreb dacă ceea ce fac are vreo însemnătate de cursă lungă. Vreau că tărie să cred că viața mea a avut un sens, că lucurile s-au petrecut diferit datorită faptului că eu am fost aici.”
Cred că ne dorim cu toții să facem o diferență în viață, să lăsăm anumite urme și să știm că cuiva îi pasă de noi. Tatăl meu a încercat să-și lase amprenta asupra lumii muncind pentru a-și întreține familia și a le asigura copiilor săi un bun început în viață. După ce și-a petrecut mulți ani în slujba acestei idei, răsplata sa a fost un atac de cord. Și, deși am fost surprins de boala sa, am fost și mai surprins să observ că majoritatea oamenilor acceptă acest lucru ca fiind o regulă firească: muncești, îmbătrânești, te îmbolnăvești. N-am vrut ca viața mea să se înscrie în această regulă a “normalității”, așa că am început să mă gândesc că probabil ceva lipsește din sistem.
Deși vroiam să îmi păstrez viziunea despre o casă frumoasă, o familie, carieră etc, am decis că ar trebui să arunc o privire în spatele perdelei ce se afla atunci la granița vieții mele. Am început să mă întreb dacă nu exista ceva mai departe de acea graniță, ceva ce nu observasem până atunci.
La vârsta de 19 sau 20 de ani nu mă temeam de un atac de cord, de plata chiriei sau de a-mi pierde sujba. Credeam, totuși, că viața poate fi mai împlinită dacă aș fi știut de ce mă aflu aici și dacă existența mea avea vreun scop. Nu credeam că trebuie să renunț la confortul casei mele și să trăiesc în pădure, sau, ca Diogene, să cutreier străzile în căutarea unei persoane cinstite. Dar credeam că dacă aș reuși măcar să capăt o mai mare înțelegere, asta m-ar putea ajuta să văd totul într-o nouă lumină.
O dată cu trecerea timpului, unii dintre noi conștientizează existența unor posibilități pe care încă nu le-am descoperit. Încearcă! Privește puțin mai departe decât ești obișnuit!
Scriitoarea Zora Neale Hurston spunea: “Mama își îndemna copiii să țintească către soare cu orice oportunitate s-ar fi ivit. E posibil să nu aterizăm pe soare, dar măcar ne vom fi ridicat de la pământ”.
În termeni Yoga, acest lucru semnifică a ținti către cel mai mare țel, acesta fiind unul de natură spirituală. Atitudinea yoghină asupra vieții este aceea că toate ființele au o natură esențială. De fapt, că toate făpturile vii au o natură esențială. Sunt două aspecte ce țin de această fire a noastră: natura personală și natura de membru al rasei umane. A ne înțelege adevărata noastră natură se cheamă auto-cunoaștere.
Cuvântul saskrit ce descrie auto-cunoașterea este Dharma. Rădăcina cuvântului Dharma înseamnă “a deține”. Astfel, semnificația a devenit “a cunoaște adevărata natură a cuiva și proprietățile sale esențiale”. Mai este definită ca “principiile de bază ale existenței cosmice sau individuale”.
De exemplu: știm că dharma focului este de a arde. Dacă ceva arată aparent ca un foc, dar luminează, numim acel lucru lumină, dar nu foc. Dharma plantelor este a fi imobile, a-și lua vitalitatea de la pământ și hrană din aer și a crea în schimb hrană.
Focul poate servi pentru a găti; poate, de asemenea, să cotropească o pădure sau să aprindă o țigară, deși nu în casa mea. Deși aceste acțiuni rezultă din abilitatea focului de a arde, acțiunile în sine nu reprezintă proprietățile sale de bază.
Deci, care este dharma oamenilor? Să facă războaie, bani, iubire? Să cucerească și să populeze lumea? Să păstreze tradiții?
Toate acestea sunt activități umane, dar ele nu reprezintă natura esențială a ființelor umane. Dharma sau natura esențială a oamenilor este aceea de a căuta fericirea permanentă, pacea sau împlinirea. Atunci când cineva face din dharma prioritatea numărul unu a vieții sale, acea persoană capătă mai mult autocontrol, mai multă putere interioară pentru a împlini ceea ce vor. Autocontrolul poate ajuta când studiezi, când muncești sau când menții prietenii. Poate ajuta, de asemenea, la dezvoltarea unei vieți interioare spirituale.
Unii oameni mă întreabă care este sensul dezvoltării unei vieți interioare spirituale. Argumentează că ceea ce ne este necesar este o societate sănătoasă, securitate economică sau sănătate. Multe persoane, precum asociatul lui Covey, au o siguranță economică, cu toate astea tot nu au găsit scopul vieții lor. Întreaga mea experiență de viață mi-a dovedit că avem nevoie de ceva mai mult decât bani pentru a căpăta sentimentul de împlinire.
Precum spunea comicul american Kin Hubbard: “Este destul de greu să spui ce aduce fericirea; sărăcia și bunăstarea au eșuat amândouă.”
Dacă ne analizăm profund, observăm că tot ce facem e menit să ne aducă mai aproape de fericire și de liniște sufletească. Ironic, din cauza lipsei unei judecăți limpezi, ne deviem mințile cu plăceri mărunte, considerându-le fericiri de lungă durată.
Cred că mulți dintre noi presupunem că dacă studiile sau cariera sau familiile noastre sunt fructuoase, vom fi găsit succesul. Dar cum ne simțim după împlinirea acestor țeluri? Suntem pe deplin împliniți?
Fără îndoială, succesul are o mare însemnătate peste tot în lume. Totuși, dacă ne punem toată energia, vom avea două mari dezavantaje. Succesul lumesc este temporar și depinde de factori pe care nu-i putem controla. Un politician poate că face lucruri admirabile pentru alegătorii săi. Totuși, în cazul unei crize economice, susținătorii săi s-ar putea să-și piardă încrederea în el. El își pierde astfel slujba, din cauza unui factor pe care nu îl poate controla. Un student cu o diplomă de onoare s-ar putea să nu-și găsească un loc de muncă: pur și simplu sunt prea multe persoane în același domeniu ca și el.
Asemenea eșecuri nu pot deveni atât de grave dacă persoana în cauză are un simț de siguranță asupra propriei identități. Totuși, dacă te identifici prea mult cu munca ta, sau cu vreun statut anume, e posibil să simți că tu – și nu doar eforturile tale – ești un eșec.
Mai este un dezavantaj în a te focusa numai pe partea materială a vieții. Oamenii care încearcă să exceleze în lume, de obicei nu sunt fericiți doar cu succesul parțial. Media este plină de povești despre persoane care se îmbolnăvesc, divorțeză sau devin corupți din cauza îndârjirii lor de a aspira către success. În cele mai rele cazuri, când succesul fulminant se transformă în eșec, poate urma sinuciderea.
În aceste cazuri de asa-numite eșecuri, oamenii suferă nu numai pentru că se identifică cu ceva temporar. Slujbe, faimă, bani, o casă bună, etc, toate pot fi importante. Cu toții merităm acest tip de siguranță, fără îndoială. Cu toate astea, ar face mai mare sens să ne conectăm la ceva mai permanent, ceva ce nu aparține în mod subiectiv de divorț, dependență, atacuri de cord și altele.
Dacă vom căuta mereu fericirea în lucruri din afara noastră, ne vom da seama că ceva lipsește din viețile noastre. Fericirea ce derivă din cumpărarea unei noi mașini, din a întâlni un nou iubit sau din procurarea unui autograf de la un pop star – toate acestea pot fi tangibile, dar nu vor dura prea mult. Dacă avem acea fericire interioară, atunci putem face față celorlalte dificultăți cu pace și serenitate.