Ingredientele unui weekend perfect!
Pentru weekendul 23 – 25 mai organizăm un curs intensiv de detoxifiere, condus de Dada Dhyanananda, călugăr și adept al unei vieți sănătoase de peste 20 de ani. Cursul, alături de cel de dezvoltare personală și spirituală susținut săptămâna trecută de psihoterapeutul Steve Vinay Gunther, marchează lansarea noului centru din strada Almaș nr. 16.
Dhyanananda propune un weekend complet de relaxare și deconectare de la ritmul amețitor cotidian
Câteva din ingredientele secrete pe care ni le-a dezvăluit Dada sunt:
- Cursuri zilnice de Yoga
- Apă cu lămâie și sucuri de fructe & legume pentru mic-dejun
- Conferință pe tema mâncărurilor sănătoase
- Conferință pe tema nutriției și a importanței ei în consolidarea unei stări trainice de sănătate
- Înțelegerea conexiunii dintre trup, minte și spirit prin intermediul biopsihologiei
- Meditație dimineața și seara cu discuții pe tema filosofiei spirituale universale
- Mese ușoare de prânz cu supe (din spanac, ghimbir, coriandru, dovlecei, morcovi, sfeclă, broccoli, roșii blanche, coriandru, busuioc, verdeață de primăvară, sare din Himalaya sau semințe germinate) și cină cu sucuri proaspete de ananas, rodii, portocale, lămâi etc.
- Proiecții de documentare despre dietă, nutriție și sănătate
- La cerere, masaj ayurvedic individual sau împachetări cu nămol
- Instrumente de coaching personal și dezvoltare personală
Dieta și Yoga merg mână-n mână
“Cursurile de Yoga sunt potrivite pentru toate felurile de oameni. Combinația de mișcări gentile, întinderi sau răsuciri împreună cu respirația profundă, ajută să accelereze procesul de detoxifiere. Practicând Yoga câștigi o stare de împăcare și liniște interioară ce reduce efectele toxice ale stresului și amxietății. Deseori pe parcursul unei diete, când depozitele alterate de alimente sunt eliminate din sistem, pot ieși la suprafață emoții vechi sau uitate, iar Yoga te poate ajuta să abordezi și să gestionezi aceste emoții într-un mod benefic ție.”
– Dada Dhyanananda