Atelier Creativ pentru Copii

Data eveniment: 31/10/2015

O Poveste Vindecatoare pe Saptamana

Atelier de creatie artistica, condus de Magda Zambet – director educational la Gradinita Rasarit Bucuresti
Adresat copiilor intre 4 si 8 ani
Incepand cu 31 octombrie, in fiecare sambata de la ora 10.00

Pret: 20 RON/copil

Din cauza numarului limitat de locuri, participarea este conditionata de rezervarea unui loc prin email sau prin telefon la:

office@cursuri-morningstar.ro

0745.019.611.


Se consideră că prin artă copilul se descoperă, se formează si se exprimă.
Arta, prin formele ei (teatru, muzică, pictură, dans) constituie o modalitate de exprimare artistică şi un prilej de punere în valoare a copilului.
Arta e un mijloc de construire a personalităţii, permite o conectare cu sine însuşi, dezvoltă capacitatea de expresie şi comunicare în relaţiile interumane.
Tehnicile de terapie creativă, de terapie prin artă, îl ajută pe copil să se înţeleagă pe sine, să se elibereze de anxietăţile acumulate, de tensiuni şi să dezvolte abilităţi de comunicare şi inserţie socială, facilitând elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor.
Diferenţa între artă şi terapie creativă, prin artă, constă în faptul că în artă beneficiarul este opera de artă, iar în terapia creativă beneficiarul este copilul, arta fiind un mijloc de dezvoltare pus la dispoziţia acestuia.
Exerciţiile de dicţie, mimică, gestică, ritm şi mişcare reprezintă partea introductivă pentru teatru şi dans.
Considerăm arta dramatică şi coregrafică un act educaţional terapeutic pentru că:
– dezvoltă capacitatea de comunicare a copiilor;
– dezvoltă memoria, imaginaţia, introspecţia, empatia;
– creează un prilej de însuşire a unor valori morale, estetice şi sociale;
– oferă copiilor posibilitatea de a conferi mesajului trăirile lor afective;
– anulează dezechilibrul şi reface echilibrul;
– actul artistic este unic, nereproductibil, poartă expresia personalităţii copilului.

Procesului de creaţie îi corespunde un proces mai mult personal, acela de a fi, de a exista, aptitudinea relativă de a crea legături cu celălalt, cu viaţa sa interioară. Referinţele artistice permit de asemenea, “comunicarea” prin intermediul unei tehnici (suport), medierea devine deci limbaj care permite exprimarea, consultarea.

În acest tip de muncă nu există o delimitare fixă între timpul pentru creaţie şi timpul pentru vorbire; amândouă manifestările trebuie să fie prezente în acelaşi timp. În terapia creativă, terapia prin artă, cadrul şi atmosfera trebuie să asigure copilului o “stare de siguranţă”, pentru a putea crea ceva care să-i aparţină.
Artterapia se adresează tuturor celor care lucrează cu copiii şi care doresc să-i cunoască şi să-i ajute să se descopere pe ei şi mediul care îi înconjoară.
A fi creativ înseamnă uneori, a coborî în propriile profunzimi, pentru a reveni apoi cu toată cunoaşterea despre cum putem aşeza în forme concrete imaginile întregului nostru suflet, a viselor noastre, a imaginaţiei. Stimularea imaginaţiei întăreşte personalitatea copilului, el putând astfel să înfrunte mai uşor tot ceea ce îl răneşte, îi face rău.
Creaţia oferă posibilitatea achiziţionării unei conştiinţe de sine crescută şi aduce cu aceasta putere şi bucurie.
Obiectivele pe care ni le-am propus, în cadrul activităţilor de terapie creativă, au fost dezvoltarea creativităţii şi a exprimării sentimentelor. Am constatat că pe lângă creativitate şi comunicare, aproape toţi copiii au avut salturi considerabile şi în plan cognitiv şi afectiv-emoţional.

Online bookings are not available for this event.

Toate drepturile rezervate. Politica de securitate a datelor
Realizat de Twisted Design